O nouă șansă, povestea unei mame luptăroare

Astăzi o să vă prezentăm povestea Mihaelei. Mihaela este mamă a doi copii minunați, unul de 4 ani și celălalt de 2 ani. S-a căsătorit de  tânără la vârsta de 20 de ani, dar nu regretă nicio clipă alegerea făcută pentru că are doi copii frumoși cu care se mândrește.

Totul a început să scârțâie atunci când soțul Mihaelei s-a apucat de jocuri de noroc și a fost lovit de patima alcoolului. „A fost un băiat excepțional la început, de aceea am și decis să mă căsătoresc cu el. Îl iubeam și mă iubea și asta era destul.” Mihaela mai spune că le-a fost destul de greu la început în ceea ce privește banii. „Eram tineri amândoi și ne chinuiam cu joburi part time se ne întreținem, ne-a fost și mai greu atunci când am avut primul copil, așa că el a hotărât că cel mai bine este să plece în străinătate” Acela a fost momentul care l-a schimbat, spune Mihaela.

Soțul ei nu a stat mai mult de un an în străinătate, iar când s-a întors s-a apucat de jocurile de noroc, de alcool și în final s-a ajuns și la violență. „După ce că aveam o situație financiară de pe o zi pe alta, am început și să fiu tratată groaznic de față cu cei doi copii ai mei.”

Tocmai când credea că mai rău de atât nu se poate, copilul cel mai mic al Mihaelei s-a îmbolnăvit și a trebuit să fie operat de urgență. „Țin minte că eram pe holurile spitalului, așteptam ca băiatul să iasă din operație și o mamă, la fel ca mine, a intrat în vorbă cu mine. Mi-a spus că și ea are un bărbat violent și 4 copii de crescut și am întrebat-o cum se descurcă. Răspunsul ei a fost simplu și foarte neașteptat. Mi-a spus că lucrează ca model de videochat la Live Studio.”

model-videochat-live-studio-bucuresti

„Niciodată nu m-am gândit că aș putea lucra ca model de videochat”, ne-a mărturisit Mihaela.„Nu mi se părea un lucru etic sau demn de o femeie ca mine.” Însă, din lipsa banilor aceasta s-a decis să încerce.

„Am fost primită cu o foarte mare căldură la Live Studio și ajutată să înțeleg și să învăț ceea ce trebuie să fac. Nu mi-am putut imagina că pot da de un colectiv atât de drăguț și înțelegător. Alexandra, managera studioului, m-a ajutat foarte mult, este o adevărată prietenă.”

De atunci viața Mihaelei s-a schimbat. „Acum am destui bani să-mi întrețin copii, iar pe cel mai mare l-am înscris la o grădiniță privată. Munca pe care o fac mă face să mă simt o luptătoare.”

În ceea ce privește planul emoțional, Mihaela e hotărâtă să inițieze un proces de divorț. S-a mutat de mult împreună cu copiii și dorește acum să se detașeze total de omul care i-a produs atât de multă suferință. „El nu ne ajută cu nimic. Tot ceea ce fac și am este din forțele mele proprii. Sunt mândră de mine și de ceea ce fac. Nu consider că fac un lucru jignitor, consider că am luat cea mai bună alegere, iar copiii mei au parte de tot ce e mai bun.”

Am întrebat-o pe Mihaela ce sfat le-ar da femeilor care au o situație asemănătoare și aceasta a spus că:„ Nu ar trebui să stea lovite nici măcar o clipă! Să facă ceea ce își doresc și să fie independente! Oricine are dreptul la o nouă șansă, la fericire!”

Reclame